Printati aceasta pagina

Ştiri

dec 14, 2018

Summit-ul Național pentru Promovarea Excelenței în Învățământul Profesional Superior Românesc, 20.11 a.c.


Învățământul profesional superior în România: politici publice, priorități și direcții de dezvoltare

Marți, 20 noiembrie 2018, a avut loc Summit-ul Național pentru Promovarea Excelenței în Învățământul Profesional Superior Românesc, ca activitate de finalizare a proiectului Strengthening Professional Higher Education and VET in Central & South Eastern Europe (PROCSEE), în cadrul căruia SNSPA este partener. Reuniunea a avut loc la SNSPA și s-a bucurat de participarea părților interesate în dezvoltarea acestui sector: reprezentanți ai guvernului, ai instituțiilor publice care elaborează sau implementează politici publice de educație și formare profesională, ai instituțiilor de învățământ superior, ai angajatorilor, ai studenților și, nu în ultimul rând, membrii și experții proiectului.

Au luat cuvântul: prof. univ. dr. Remus Pricopie, Rector, SNSPA, Ministrul Educației 2012-2014; Sorin-Dan Moldovan, Deputat, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, Parlamentul României; Flavia Durach, Coordonator PROCSEE, SNSPA; Nicoleta Corbu,  Membru în Consiliul ARACIS; Radu Szekely, expert în educație, Director Pedagogic Finnish Teacher Training Centre; Diana Nanu, MRICS, CBRE România; Alina Galeriu, Managing Partner, Galeriu & Partners PR; Raluca Predoi, Director de Program, International Advertising Association România; Eduard Brăescu, specialist recrutare, Telekom; Valeriu Frunzaru, expert PROCSEE, conf. univ. dr., SNSPA; Diana-Maria Cismaru, expert PROCSEE, prof. univ. dr., SNSPA; Alexandru Cârlan, expert PROCSEE, lector univ. drd., SNSPA și Crina Rădulescu, expert PROCSEE, lector univ. dr., SNSPA.

Evenimentul a avut în vedere: (1) prezentarea rezultatelor proiectului PROCSEE, la nivelul Consorțiului acestuia (Belgia, Slovenia, Malta, Croația, Ungaria, Cehia și România); (2) discutarea principalelor oportunități și direcții de dezvoltare în vederea întăririi corespondenței dintre oferta academică și cerințele pieței muncii în România; (3) formularea unor concluzii privind potențialul de dezvoltare în România a învățământului profesional la nivel universitar.

Intervențiile experților din cadrul proiectului au fost dublate de perpective pertinente ale invitaților prezenți în cadrul acestei reuniuni (decidenți politici, angajatori, profesori, studenți etc.). Prezentările au atras publicul în discuții antrenante despre avantajele educației profesionale, politicile necesare pentru reglementarea acestui domeniu în țara noastră, importanța promovării acestui sector de activitate la nivel național, dar și despre strategiile, instrumentele și persoanele relevante în cultivarea excelenței la nivelul învățământului profesional superior din România.


 

 

Vezi toate ştirile