Printati aceasta pagina

Ştiri

nov 16, 2018

Reacreditarea internațională a Masteratului în Managementul Proiectelor – obiectiv îndeplinit


 

 


 

 

 

Masteratul în Managementul Proiectelor (FCRP-SNSPA) anunță primirea deciziei oficiale a PMI GAC (Project Management Institute Global Accreditation Center for Project Management Education Programs) cu privire la prelungirea pe o perioada de 5 ani a acreditării internaționale a masteratului.


Această decizie reprezintă finalizarea cu succes a unui proces complex de autoevaluare și evaluare a programelor educaționale oferite de FCRP-SNSPA în domeniul managementului proiectelor, proces început cu 1 an în urmă și încheiat în octombrie 2018 printr-o vizită de evaluare a trei experți PMI GAC. Consiliul Director al PMI GAC GAC recunoște angajamentul FCRP-SNSPA pentru asigurarea excelenței în domeniul de studiu managementului proiectelor.


Astfel, toate programele de masterat în managementul proiectelor (masterat cu frecvență și predare în limba română, masterat cu frecvență și predare în limba engleză, masterat cu frecvență redusă) sunt acreditate internaţional de PMI GAC până pe 31 martie 2023. Această reacreditare certifică faptul că Masteratul în Managementul Proiectelor oferă în continuare o pregătire validă în managementul proiectelor, conformă cu standardele de calitate ale PMI – cea mai importantă asociație profesională a managerilor de proiect la nivel global.


Acreditarea conferită de PMI GAC (www.gacpmi.org) este cea mai prestigioasă acreditare internațională acordată unui program academic de managementul proiectelor. Masteratul de Managementul Proiectelor a primit încă din februarie 2011 recunoaștere internațională, fiind singurul program masteral de managementul proiectelor din Europa Centrală și de Est acreditat de către PMI Global Accreditation Center for Project Management Education Programs (PMI GAC).


Decizia oficială PMI GAC este disponibilă aici: https://tinyurl.com/y8c38so8


Mai multe informații despre Masteratul în Managementul Proiectelor se regăsesc pe pagina masteratului [click aici].





Vezi toate ştirile