Printati aceasta pagina

Masterat Marketing, Publicitate și Relații Publice - Sheffield (EN)

Programul masteral în Marketing, Advertising and Public Relations desfăşurat de Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, SNSPA, în parteneriat cu University of Sheffield, International Faculty, urmăreşte formarea studenţilor ca specialişti în marketing, branding, publicitate şi comunicare. Absolvenţii obţin diplomă atât de la SNSPA, cât şi de la University of Sheffield. Programele educaţionale ale International Faculty sunt acreditate internaţional de numeroase organisme de specialitate de prestigiu (BAC, CMI, BCS, UK Naric, AACSB). Masteranzii beneficiază de cunoştinţele şi experienţa profesorilor University of Sheffield şi SNSPA, cât şi de expertiza practicienilor din domeniile de specializare. Cursurile se desfăşoară în sistem personalizat şi interactiv de predare.

Parteneriatul dintre University of Sheffield, International Faculty, şi SNSPA oferă o oportunitate extraordinară nu doar celor care au obţinut recent diploma de licenţă în diferite domenii, ci şi profesioniştilor ce doresc să se perfecţioneze şi să-şi continue studiile în marketing, publicitate şi relaţii publice.

Posibilităţi de angajare
Absolvenţii noştri sunt angajaţi în principal în marketing şi relaţii publice în companii naţionale şi multinaţionale, dar şi în domenii precum publicitate sau mass-media. Studenţii au primit oferte de angajare şi de la reprezentanţii diverselor companii prezente pe piaţa româească, invitaţi să le vorbească studenţilor despre experienţa lor profesională. Absolvenţii vor putea să urmeze o carieră de succes ca Director de Marketing, Marketing Manager, Brand Manager, Specialist în Comunicare şi PR, Coordonator evenimente etc.

Profilul masteratului
Masteratul oferă informaţii teoretice solide şi cunoştinţe practice prin workshop-uri, sesiuni multimedia cu grad crescut de interactivitate şi expertiza specialiştilor invitaţi. Astfel, masteranzilor li se oferă multiple ocazii de a înţelege în practică modul de funcţionare al domeniilor în care îşi doresc să lucreze şi îşi dezvoltă totodată abilităţile necesare pentru o carieră de succes.

Discipline
• Strategic Marketing
• Advertising & Sales Promotion Management
• Public Relations Strategies
• Innovation & New Product Development
• Festivals & Events Marketing
• Strategic Brand Management
• E-Business & Internet Marketing
• Research Methods for Business
• Communication and Mass Media
• Global Marketing
• Retail Marketing

Testimoniale

"Iniţial, am ales programul de masterat în Marketing, Advertising and PR deoarece posibilitatea de a avea acces la studii britanice chiar la mine în ţară mi s-a părut de nerefuzat. Ulterior, am început încet, încet să descopăr ce înseamnă educaţia de calitate, la standarde ridicate și satisfacţia ce vine după ce realizezi cât de mult progresezi cu fiecare modul terminat. Printre lucrurile care m-au impresionat și mă determină să recomand cu încredere acest program de masterat se numără: profesorii dinamici, bine pregătiţi, care au lucrat sau încă lucrează în domeniul materiei predate (vei primi informaţii din situaţii reale și de actualitate, precum și sfaturi utile dacă deja lucrezi în acel domeniu), faptul că la fiecare modul sunt invitaţi speakeri români specialiști, ce ajută ca lucrurile studiate să devină și mai practice, relevante pentru piaţa locală, oferindu-ţi și posibilitatea de a face networking, și nu în ultimul rând, suportul pe parcursul întregului proces de învăţare, atât din partea profesorilor, cât și din partea staff-ului SNSPA." (Cristiana Popescu, Digital Marketing Consultant)

"Masterul oferit de SNSPA în parteneriat cu Universitatea Sheffield mi-a acordat oportunitatea de a avea o experienţă academică internaţională, aplicată pe piaţa din România. Cu toate că studiasem înainte atât în Germania cât și în Franţa, acest program a fost singurul care mi-a permis să îmi continui în paralel pregătirea profesională în România și să aplic în domeniul meu proiectele propuse de profesori. Având o vastă experinţă la nivel global și un puternic background în business, profesorii nu ne-au predat în sensul clasic, ci ne-au stârnit și ghidat curiozitatea."(Romina Stan, Specialist în comunicare)

"Privind în urmă, masteratul in Marketing, Advertising and PR a fost o experienţă extrem de reuşită, atât din perspectiva obţinerii unei diplome prestigioase, cât şi datorită expunerii la un sistem total diferit de predare, cu standarde înalte, evaluări obiective şi un grad înalt de seriozitate. Probabil că principala calitate a acestui master este nu faptul că face CV-ul vizibil la angajare, ci faptul că pregăteşte cu adevărat candidatul pentru respectiva poziţie."(Vlad Andrei Leontescu, absolvent 2014)