Printati aceasta pagina

Ştiri

dec 11, 2018

Oana Oprea, nominalizată la Premiile Creativității ARCUB – UNATC 2018


Oana Oprea, studentă în anul al III-lea la Facultatea de Comunicare și RelațiiPublice, specializarea Publicitate, este nominalizată din partea SNSPA la Premiile Creativității 2018, ediția a VI-a, eveniment organizat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) ”I.L. Caragiale”, în parteneriat cu ARCUB.

Festivitatea va avea loc la UNATC (str. Matei Voievod, nr. 75-77),  sala Ileana Berlogea, pe data de 14 decembrie, ora 16:00. În cadrul festivității se va acorda titlul de LAUREAT AL SPERANȚEI ACADEMICE studenților din universitățile bucureștene care au demonstrat prin realizări remarcabile faptul că sunt creativi și inovatori fie în domeniul științelor umaniste, fie în cel al științelor exacte. 

Oana Oprea s-a remarcat prin câștigarea premiilor Best Radio, Best Outdoor & Ambient și Best Integrated Campaigns în cadrul Școlii ADC 2018, pe care a terminat-o ca șefă de promoție. Realizarea Oanei este, din perspectiva SNSPA și a Facultății de Comunicare și Relații Publice una ieșită din comun.

 

Programul evenimentului Premiile Creativității ARCUB – UNATC 2018: 

- ora16:00, sala Ileana Berlogea - Premiile Creativității ARCUB - UNATC 2018

Prezentator: Ștefan Pavel, actor

Se va acorda titlul de LAUREAT AL SPERANȚEI ACADEMICE, studenților/masteranzilor/doctoranzilor din universitățile bucureștene, care au demonstrat faptul că sunt creativi și inovatori în domeniul științelor umaniste și în cel al științelor exacte.

- ora 18:00, sala Atelier – spectacol „12 oameni furioși” de R. Rose (Actorie, anul III Licență, clasa conf.univ.dr. Mircea Gheorghiu)

Universități participante:

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea Naţională de Muzică din București, Universitatea Națională de Arte București, Universitatea din București, Universitatea Politehnică din București, Universitatea Hyperion din București, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București, Școala Națională de Științe Politice și Administrative din București, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară București.

 

Vezi toate ştirile