dec 9, 2019

#ChristmasArtSelfie la FCRP


Bradul #FCRP e gata împodobit, îmbrăcat în straie de sărbătoare, cu lumini roz și globuri inspirate. Ce ziceți de o fotografie cu voi, care să completeze cadrul? Lansăm concursul #ChristmasArtSelfie, în care premiem cel mai artistic selfie de Crăciun! Cerința este să recreați cât mai creativ setting-ul din tabloul pictorului flamand Otto Van Veen, cu literele FCRP parte din decor. Lăsați-vă imaginația să zburde în voie, vă așteptăm cu drag la brad, la etajul 5, chiar lângă secretariat! Pe locuri, fiți gata, start! 

Selfie-ul se trimite pe adresa [email protected]! Cel mai creativ selfie va fi premiat, ia poza va fi publicată pe paginile de Facebook şi de Instagram ale FCRP.

 
 
 
 
 
 

Regulament Concurs #ChristmasArtSelfie

Cine poate participa?

Concursul este deschis tuturor studenţilor FCRP, de la nivel licență și masterat, dar și întregii comunități FCRP. 

Cum particip?

Participanții sunt invitaţi să trimită selfie-ul de grup până pe 18 decembrie 2019, ora 24h00, la adresa [email protected]. Fotografia trebuie să fie însoțită de un titlu și de o scurtă descriere, de maxim 140 de caractere. Se vor indica de asemenea numele şi prenumele autorului/autoarei/autorilor, cât şi specializarea.

Informații despre fotografii

Participanții trebuie să se asigure că în momentul postării fotografiilor sunt îndeplinite următoarele condiții:

• Format JPEG

• Dimensiune între 1MG și 5MG

• Prin înscrierea la concurs, fiecare participant acceptă ca fotografia să poată fi distribuită și exploatată în mod liber pe suporturile digitale ale FCRP

Premii și selecția câștigătorilor

Un juriu compus din profesori ai FCRP va selecta cel mai bun #ChristmasArtSelfie. Acesta va fi postat pe paginile de Facebook şi de Instagram ale facultăţii.

Detalii aici: http://bit.ly/2YgvcP9 

 

Vezi toate ştirile